Timp de mai bine de jumătate de secol, achizițiile publice din Uniunea Europeană au fost reglementate prin directive, pe care fiecare stat le-a transpus în felul său. La 9 septembrie 2026, Comisia Europeană a propus să rupă această tradiție și să pună în locul celor trei directive din 2014 un singur regulament, direct aplicabil în toate statele membre. La o lună distanță, textul a intrat în negociere, iar primele analize arată deja unde ar schimba cu adevărat practica de zi cu zi și unde ridică semne de întrebare.
Miercuri, 9 septembrie 2026, Comisia Europeană a adoptat propunerea de regulament privind contractele de achiziții publice și concesiunile – COM(2026) 590 final – însoțită de evaluarea impactului. Din acel moment, dosarul a intrat în procedura legislativă ordinară, sub numărul 2026/0265 (COD), iar săptămânile care au urmat au fost dense.
La numai o săptămână de la adoptare, în 17 și 18 septembrie, grupul de lucru al Consiliului a avut primele deliberări asupra textului, reluate la 2 octombrie. În Parlamentul European, propunerea a fost dezbătută la 28 septembrie în Comisia pentru piața internă și protecția consumatorilor (IMCO), deși raportorul nu a fost încă desemnat. La București, ANAP a comentat public reforma la 22 septembrie, iar cu o săptămână înainte, la 15 septembrie, federația FICSIMM își prezentase deja documentul de poziție, cu 23 de puncte, scris din perspectiva IMM-urilor.
Toată această mișcare nu schimbă însă un fapt esențial: avem în față o propunere, nu o lege. Parlamentul și Consiliul o pot modifica substanțial, iar Comisia însăși urmărește un acord politic abia până la sfârșitul anului 2027. Regulamentul ar intra în vigoare la 20 de zile de la publicare și s-ar aplica doi ani mai târziu, ceea ce înseamnă că, realist, noile reguli nu vor produce efecte înainte de 2029–2030. Până atunci, Legea nr. 98/2016, Legea nr. 99/2016 și Legea nr. 100/2016 rămân pe deplin aplicabile.
De ce contează forma: un regulament direct aplicabil ar înlocui trei directive transpuse diferit în 27 de state
Prima noutate nu ține de conținut, ci de instrument. O directivă îi lasă fiecărui stat libertatea de a o transpune, și tocmai de aici s-au născut cele 27 de variante naționale ale acelorași reguli. Un regulament nu se transpune: se aplică direct, cu același text, în toate statele membre. Comisia își motivează alegerea prin diferențele create de transpunerile naționale și prin practica de gold-plating, adică adăugarea de cerințe suplimentare față de cele europene, și își întemeiază propunerea pe art. 114 TFUE.
Concret, Directivele 2014/23/UE (concesiuni), 2014/24/UE (achiziții clasice) și 2014/25/UE (achiziții sectoriale) ar fi abrogate, iar o parte din normele de achiziții risipite astăzi în peste 50 de acte sectoriale ar fi aduse în același text, de 149 de articole.
Ar fi însă o greșeală să citim propunerea ca pe un cod complet al achizițiilor publice. Regulamentul privește doar achizițiile peste pragurile valorice, iar potrivit analizelor publicate art. 2 păstrează valorile aplicabile de la 1 ianuarie 2026: 140.000 EUR, 216.000 EUR, 432.000 EUR, 750.000 EUR și 5.404.000 EUR. Sub aceste praguri, statele membre legiferează în continuare, cu respectarea principiilor din tratat. Nici căile de atac nu sunt unificate, pentru că directivele privind remediile nu sunt abrogate, iar sistemul de contestații rămâne național. În fine, achizițiile din domeniul apărării și securității rămân sub Directiva 2009/81/CE, iar serviciile de cercetare-dezvoltare trec în viitorul act european privind inovarea.
Chiar și în interiorul domeniului său, regulamentul lasă statelor câteva marje exprese: ele pot păstra reguli mai stricte pentru atribuirile in-house (art. 80 alin. 5) și pot face obligatorie împărțirea contractelor pe loturi (art. 100 alin. 7).
Cinci proceduri devin trei, negocierea este permisă în toate, iar prețul cel mai scăzut încetează să fie regula
Cine lucrează zilnic cu licitația deschisă, licitația restrânsă, negocierea competitivă, dialogul competitiv și parteneriatul pentru inovare va găsi în propunere o arhitectură mult mai simplă. Cele cinci proceduri de astăzi ar fi înlocuite cu trei: procedura deschisă, procedura dinamică și procedura de inovare. Lor li se adaugă un mecanism de achiziție directă simplificată, rezervat situațiilor de urgență și de criză, în care rezultatul se publică ulterior.
Adevărata schimbare stă însă în libertatea lăsată autorității. Atât în procedura deschisă, cât și în cea dinamică, criteriile de selecție și negocierile devin opționale: autoritatea decide dacă le folosește. Negocierea nu este totuși nelimitată. Ea poate privi doar elementele neesențiale ale obiectului contractului, iar autoritatea trebuie să indice de la început ce anume nu se negociază. Este foarte probabil ca tocmai granița dintre esențial și neesențial să alimenteze primele contestații.
Pentru practica românească, cea mai vizibilă schimbare ar fi însă la atribuire. Cel mai bun raport calitate-preț ar deveni metoda standard, iar criteriile calitative ar trebui să cântărească cel puțin 30 % din punctaj. La contractele care prin natura lor sunt intensive în forță de muncă, pragul urcă la 50 % și trebuie să includă considerente sociale semnificative. Autoritatea poate coborî sub aceste praguri, dar numai explicând că își asigură calitatea altfel, prin specificații tehnice sau prin condiții de executare a contractului. Ca să nu lase evaluarea calitativă la voia întâmplării, considerentele propunerii vorbesc despre separarea evaluării prețului de cea a calității și despre principiul „celor patru ochi”.
Pe lângă aceste linii mari, textul aduce câteva modificări care vor ajunge direct în documentațiile de atribuire. Remedierea prin măsuri proprii, cunoscută ca self-cleaning, dispare pentru motivele de excludere obligatorii și rămâne posibilă doar pentru cele facultative. Subcontractarea integrală a contractului este interzisă. Modificările care depășesc 50 % din valoarea inițială a contractului atrag obligații sporite de transparență, iar acordurile-cadru ar fi limitate, potrivit analizelor publicate, la trei ani atunci când sunt încheiate cu un singur operator și la cinci ani atunci când sunt încheiate cu mai mulți.
Pentru IMM-uri, bariere de calificare mai joase și documente depuse o singură dată
Orice firmă mică ce a încercat să participe la o procedură mare cunoaște cele două obstacole clasice: o cerință de cifră de afaceri pe care nu o poate atinge și o experiență similară pe care nu o poate dobândi tocmai pentru că nu i se atribuie primul contract. Propunerea le atacă pe amândouă. Potrivit analizelor publicate, art. 27 limitează cerința privind cifra de afaceri la 50 % din valoarea anuală estimată a contractului, față de dublul valorii estimate permis astăzi de Directiva 2014/24/UE. Iar experiența anterioară în contracte publice nu ar mai putea fi cerută ca atare, decât dacă este strict justificată de complexitatea sau de natura contractului.
Ambele reguli admit derogări justificate, și aici se va vedea diferența dintre text și practică: o excepție bine motivată pe hârtie poate deveni, în timp, regulă.
A doua jumătate a răspunsului este digitală și reprezintă, de altfel, partea cea mai amplă a propunerii. În centrul ei se află un serviciu electronic de eligibilitate construit pe principiul „doar o singură dată”: operatorul își verifică o singură dată datele privind excluderea și selecția și le partajează apoi cu autoritățile, fără să mai depună la fiecare procedură documente pe care statul le deține deja. În jurul acestui serviciu, fiecare stat ar crea un spațiu național de date privind achizițiile, conectat la un spațiu de date la nivelul Uniunii și gândit să acopere întregul ciclu, de la planificare până la executarea contractului. Platformele naționale ar fi la rândul lor interconectate printr-o rețea comună, astfel încât o ofertă să poată fi depusă în alt stat membru prin platforma pe care operatorul o folosește deja acasă.
Comisia estimează că toate acestea ar aduce economii administrative de aproximativ 650 de milioane EUR pe an, din care 570 de milioane pentru operatorii economici și 80 de milioane pentru autoritățile contractante.
Dacă nevoia de simplificare a fost larg împărtășită în consultarea publică, capitolul privind preferința europeană este cel mai disputat politic. Pentru prima dată, dreptul european al achizițiilor ar conține un cadru orizontal care le permite autorităților să trateze diferit ofertele în funcție de originea lor. Ideea nu vine din senin: ea pornește de la hotărârile Curții de Justiție în cauzele Kolin (C-652/22) și CRRC Qingdao Sifang (C-266/22), a doua născută chiar dintr-o procedură desfășurată în România.
Mecanismul se sprijină pe o distincție. De o parte stau operatorii și produsele „acoperite” de angajamentele internaționale ale Uniunii, adică de Acordul OMC privind achizițiile publice și de acordurile comerciale care au un capitol de achiziții. De cealaltă parte stau cele neacoperite. Față de acestea din urmă, autoritatea ar avea la îndemână mai multe trepte de intervenție: ar putea restrânge participarea la procedură, ar putea cere o pondere minimă de bunuri, servicii sau lucrări de origine europeană ori acoperită, ar putea acorda o preferință la evaluare și, în fine, ar putea respinge oferta în care valoarea de origine europeană ori acoperită este sub 50 %, cu condiția să fi anunțat în prealabil acest mecanism.
Important este că, în principiu, folosirea acestor instrumente rămâne la alegerea autorității. Preferința devine obligatorie doar acolo unde o impune legislația sectorială sau un act delegat al Comisiei, și chiar atunci cu excepții: urgența, lipsa furnizorilor adecvați, lipsa ofertelor sau costurile disproporționate. Alături de acest capitol, propunerea introduce unul dedicat securității și rezilienței, fără echivalent în directivele din 2014, care privește riscurile legate de infrastructurile critice, de securitatea cibernetică și de dependențele de aprovizionare.
Pe acest teren se anunță negocierea cea mai dificilă. Franța susține o variantă strictă a preferinței, Germania una deschisă partenerilor de încredere, iar nouă state membre au cerut încă din decembrie 2025 prudență maximă, avertizând asupra prețurilor mai mari și a concurenței mai slabe.
Ce spun primele reacții: sprijin pentru simplificare, critici pentru plăți, căi de atac și alegerea regulamentului
Într-o lună, propunerea a adunat suficiente reacții cât să se vadă pe ce se va purta negocierea.
Dinspre mediul de afaceri mic, tonul este unul de sprijin condiționat. Într-un articol de opinie publicat la 15 septembrie, președinta executivă a FICSIMM salută plafonarea cifrei de afaceri și regula privind experiența anterioară, dar arată că textul lasă nerezolvate tocmai problemele de lichiditate ale firmelor mici. Lipsesc un termen ferm de plată și dobânda automată pentru întârziere, garanțiile de bună execuție nu sunt reglementate deloc, iar împărțirea pe loturi rămâne o simplă opțiune a autorității. Aceeași poziție atrage atenția asupra unei asimetrii: regulile de atribuire se unifică, dar contestațiile rămân în 27 de sisteme naționale. Pentru România, observația trimite direct la cauțiunea cerută în fața CNSC.
Doctrina este mai rezervată în privința instrumentului ales. Pe JURIDICE.ro, Demis-M. Spărios vorbește despre o schimbare de paradigmă după mai bine de jumătate de secol de reglementare prin directive. Profesorul Albert Sánchez-Graells (Universitatea din Bristol) a contestat încă din august, pe proiectul apărut în presă, chiar ideea de regulament: în opinia sa, un asemenea act nu poate armoniza complet procedurile cât timp nu există reguli comune de procedură administrativă. După adoptarea propunerii, a semnalat și absența din text a regulilor privind inteligența artificială.
Rezerve au existat chiar în interiorul Comisiei. Comitetul de control normativ a dat inițial aviz negativ evaluării impactului, la 17 aprilie 2026, și abia la 8 iunie un aviz pozitiv cu rezerve. A cerut clarificări tocmai asupra riscurilor pe care le creează, împreună, negocierea extinsă și criteriul calitate-preț.
În fine, au reacționat și sindicatele, și administrația. Federația europeană EPSU a anunțat o reuniune dedicată propunerii, la 15 octombrie, la Dublin. La București, președintele ANAP a descris public reforma drept una care „transformă achizițiile publice din simple proceduri administrative în investiții strategice”.
Pentru România, reforma ar însemna rescrierea legislației și renunțarea la reflexul prețului cel mai scăzut
Dacă textul trece în această formă, România ar funcționa cu două seturi de reguli: regulamentul, pentru achizițiile peste praguri și legea națională, pentru tot ce rămâne sub ele. Legea nr. 98/2016, Legea nr. 99/2016 și Legea nr. 100/2016 nu ar putea fi doar modificate punctual, ci ar trebui rescrise în jurul acestei linii de demarcație.
Din experiența lucrului cu documentații de atribuire, cred că schimbarea cea mai greu de digerat nu va fi cea legislativă, ci cea de mentalitate. De ani de zile, discuția despre factorii de evaluare se încheie adesea cu aceeași concluzie: prețul cel mai scăzut este varianta sigură, pentru că ridică cele mai puține întrebări la contestație și la control. Regulamentul răstoarnă această logică. Calitatea devine regula, derogarea de la pragul de 30 % trebuie explicată, iar munca se mută în construirea factorilor de evaluare. Este o schimbare de metodologie, nu de formular.
A doua consecință privește excluderea. Remedierea prin măsuri proprii, folosită astăzi în temeiul art. 171 din Legea nr. 98/2016, nu ar mai fi disponibilă pentru motivele de excludere obligatorii, ceea ce închide o cale pe care unii operatori s-au bazat până acum.
A treia ține de contestații. Legea nr. 101/2016 și CNSC nu sunt atinse direct, dar vor aplica un text european direct aplicabil, cu noțiuni noi, precum „elementele neesențiale” ale negocierii, pentru care nu există încă practică.
În sfârșit, SEAP ar intra într-un ecosistem european. Ar trebui desemnată o autoritate națională de coordonare, creat un spațiu național de date și interconectate registrele din care se verifică eligibilitatea operatorilor, iar asemenea proiecte nu se fac în ultimele luni dinaintea termenului.
Contextul intern face miza și mai mare. Potrivit Raportului Comisiei privind statul de drept din iulie 2026, 49 % dintre ofertele din România au fost, în 2025, oferte unice, față de o medie europeană de 27 %. O reformă care promite mai multă concurență are, la noi, de unde să pornească.
Ce pot face de pe acum autoritățile contractante și ofertanții, fără să aștepte textul final
Aplicarea este la câțiva ani distanță, dar direcția este stabilită, iar pregătirea nu depinde de forma finală a fiecărui articol. Cine începe acum va trece prin schimbare cu mult mai puține costuri decât cine așteaptă publicarea în Jurnalul Oficial.
Pentru autoritățile și entitățile contractante, cel mai util exercițiu este folosirea criteriului calitate-preț chiar pe procedurile curente, cu factori de evaluare măsurabili și legați de obiectul contractului. Legea actuală o permite deja, iar experiența acumulată acum va conta atunci când pragul de 30 % va deveni regulă. La fel de utilă este transformarea consultării pieței dintr-o excepție într-o etapă obișnuită de pregătire a achiziției. Merită verificată și calitatea datelor introduse în SEAP, inclusiv în faza de executare a contractului, pentru că viitorul ecosistem digital se va hrăni exact din ele. Nu în ultimul rând, echipele de achiziții au nevoie de formare: negocierea și evaluarea calitativă cer competențe pe care procedura „la preț” nu le-a cerut niciodată.
Pentru operatorii economici, pregătirea începe cu ordinea în propriile documente. Un dosar unic de eligibilitate, ținut la zi (certificate, situații financiare, referințe, calificări ale personalului) este exact materia primă din care se va alimenta serviciul electronic european. Apoi, originea produselor, a componentelor și a subcontractanților trebuie documentată din timp, pentru că preferința europeană va trebui dovedită, nu doar invocată. Cine ofertează va trebui să fie pregătit și pentru negociere, cu o structură de preț pe care o poate explica și cu limite clare. Iar argumentația de calitate va trebui sprijinită pe indicatori verificabili, de vreme ce cel puțin 30 % din punctaj se va juca acolo.
Pentru ambele categorii, acesta este și momentul în care se mai pot transmite observații, prin asociațiile profesionale și prin ANAP, cât timp textul se negociază la Bruxelles. După adoptare, va fi prea târziu pentru altceva decât pentru aplicare.
Articolul reflectă stadiul propunerii la data publicării. Vom reveni pe măsură ce Parlamentul European și Consiliul își adoptă pozițiile.
